Apocalipsa după pickhammere

O regulă veche de când lumea spune că, acolo unde există asfalt, vor exista și pickhammere. Orașul și pickhammerele sunt două entități inseparabile. Cum e turcul și pistolul. Sau sacul și peticul. Sau, dacă e s-o luăm mai pragmatic, cum sunt chirurgul și bisturiul său.

Pentru că pickhamnerul e instrumentul oficial cu care se operează incizii delicate în carnea albastră a orașului.

Omul care mânuiește pickhammerul face parte din breasla mândră a Doreilor. În unele zone li se mai spune însă, izolat și “băiboule”, “tuțiceapamăti”, sau, foarte rar “gatabăicațilbagîncur”.  Dorel poartă de obicei tricou de marinar, cu ancore albe pe fond albastru (dar pentru că trebuie să poarte echipament de protecție, aproape nimeni nu știe ce fel de tricouri poartă Dorel). Fondul albastru e de la asfalt, ca să se identifice, cumva, cu partenerul, iar ancorele sunt de la NLP. A auzit el, odată, o discuție între doi studenți cu ochelari și părul lung, din care a aflat că femeile, în general, dar și oamenii, reacționează la ancore. Cuvântul celălalt, “nelepe”, nu l-a înțeles, dar oricum părea ceva murdar, și n-a vrut sa se încarce. Oricum, prea multe înjurături în meseria lui.

Fiecare operație – adică fiecare lucrare cu pickhammerul – se face pe neanunțate. Se povestește că au fost cazuri în care, aflând de ce avea să i se intample, asfaltul de pe niște străzi s-a strâns în rulouri mari, indigo inchis, și a început să se rostogoleasca, jucăuș, lasând descoperită mățăraia de țevi și cabluri pe care o ascunsese atâta vreme. Deci de-aia nu se anunță când vine pickhammerul, ca să nu mai avem cazuri de-asta, de asfalt jucăuș. Doar te trezesti așa, pe la șase jumate, hai șapte, cu sunetul ăla ritmic, plăcut, ca la dentist.

La fel ca și în sala de operație, lucrările efective sunt făcute de un singur om, dar la ele asistă mult mai mulți. Așa cum un chirurg își roagă asistentele să-i șteargă sudoarea de pe frunte, să-i dea un bisturiu, o pensă mica, un clește, și Dorel, concentrat, uitându-se atent la lama ascuțită pickhammerului, își roagă colegii, în pauze: pâine, salam, bere, pâine, bere, bere. Și, bineînțeles, colegii se conformează, pentru că în secret, toți nutresc speranța de a deveni, într-o zi, ca Dorel.

Manipulările pickhammerului par, pentru un ochi neavizat, intermitente, haotice și fără nici un fel de plan. Nu e așa. Într-un dialog pe altă frecvență, pe care noi, oamenii de rând, nu o percepem, Dorel și asfaltul comunică. Vorbesc între ei și, atunci când asfaltul chiar nu mai poate, Dorel își scuipă țigara dintre dinți, cu scrumul scuturat deja de la hâțânelile pickhammerului și decretează, scurt: gata, pauză, mai facem și mâine. Chiar dacă a început doar de zece minute. E pentru binele asfaltului.

În timp, Dorel, pickhammerul, orașul și asfaltul au dezvoltat o relație specială, un tip de conversație în care, de fapt, nici unul nu vrea sa se termine niciodată nimic. Vor să rămână împreună, în acea încleștare aproape erotică, la nesfârșit, înălțați constant într-o spirală scuturată doar de vibrațiile pickhammerului și luminată, din vârf, de jarul țigării lui Dorel.

Dar lumea e rea. Nu suportă să vadă oameni fericiți.

Așa că, după fiecare operație, Dorel își lasă sculele în dezordine, se preface că își uită mănușile și își aruncă, așa, într-o doară, tricoul cu ancore peste cizmele de cauciuc. Orice, doar s-or mai îndura să-l mai lase o zi.

Pentru cei care au avut șansa să vadă scena unei lucrări abia încheiate, acel spațiu seamănă suspect de mult cu patul răvășit după o noapte de amor între o studentă la arte plastice și un instructor de tango.

Dar, după cum știm cu toții, nimic nu durează la nesfârșit.

Niște oameni răi vin repede-repede cu o roabă de ciment și astupă în grabă cicatricile lăsate de jocul profund al lui Dorel, ca și cum nu s-ar fi întâmplat niciodată nimic, ca și cum acea poveste nu ar fi existat.

Și, pentru o perioadă, pickhammerul dispare din viața noastră, orașul își vede de treabă, ne bem cafelele și berile și ne ascultăm muzica la terase, fără să simțim cum, chiar sub tălpile noastre, asflatul geme, chemându-l, cu șoapte fierbinți, pe Dorel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *