Epifania de pe Sfinții Voievozi

Sâmbătă la prânz, într-n București pustiu, strivit de căldură ca de un șarpe imens, transparent, încolăcit alene peste parcuri, străzi si case. Din Victoriei, cum intri pe Moxa, se face o straduță, Sfinții Voievozi. Am ajuns pe ea căutând de vreo ora o cafenea în care să putem lucra, eventual să bem și-un ceai, lângă un sandviș.

Din capătul străzii se aude dintr-o dată un troncanit, speriind vrabiuțele care încercau să se răcorească, disperate, in nisipul fierbinte de pe marginea drumului. E un cărucior de gunoi, pe roți, împins încet de doi bărbați, de-o parte și de alta. In afară de ei și de noi, pe stradă nu mai e nimeni.

Cel din dreapta e mai negricios, are salopeta descheiată la piept și se uită undeva în gol, la vreo zece metri înainte. Pare că se gândește intens la ceva. Celălalt e mai albicios, are o șapcă albă dată pe spate și clipește des, ca și cum ar vea să înțeleagă ceva. Orice. Nu se grăbesc.

Negriciosul oftează și-și adună privirea, uitându-se în jur, ca și cum ar încerca să-și dea seama pe unde e. Albiciosul îi aruncă o provire scurtă și oftează și el. Se opresc amândoi lîngă un tomberon pe care încep să îl golească cu gesturi scurte, mecanice.

Ne apropiem de ei și începem sa simțim duhoarea.

La fel de mecanic, cei doi se desprind de tomberon, și își continuă mersul spre noi. Când sunt undeva cam la vreo 5 metri în fața noastră, negriciosul se oprește brsuc și-și adună iarăși privirile. Ridică mâna stangă, cu arătătorul în sus, și-i spune în șoaptă albiciosului:

– Păi dacă trece un alt șef, ma?

– Aha, zice repede albiciosul, clipind și mai tare.

– Da, continuă negriciosul, dacă trece un alt șef, și-l fute pe el?

– Asa e mă, se luminează și mai mult albiciosul.

– Vezi, de-aia ne fute el pe noi, mai spune, cu ochii larg deschiși negriciosul, ca să nu-l fută alt șef pe el.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *